Am plecat cum nu mai plecasem de mult, parca cu cortul si totusi nu. Ne-am luat cu noi inspiratia si timpul liber. Pustiul pus la pachet si el.
Am ezitat doar putin pe la Vidraru, caci ne era un prea cunoscut. Ne grabeam spre Balea Lac, spre marea de verde si de munte, cu un rest de bucata de cer si parapante colorate. Ne-am umplut privirile cu muntii dezbracati si ne-am mancat sandvisurile mult meritate dupa urcare, caci masina am lasat-o cu mult in urma. Am fost bucurosi si pentru ca am ratat aglomeratia, caci lumea stie de Balea Lac. Ar fi si pacat daca lucrurile ar sta altfel. Parca se merge intr-un pelerinaj mult meritat. Pentru doritori, se poate merge si la cascada Balea. Noi am lasat lacul glaciar si rezervatia naturala in urma si am coborat pe Transfagarasan.
Drumul nostru a continuat prin pastravaria de la Albota, unde se poate pescui cu undite pe care ti le inchiriaza ei, se poate manca acasa pestele prins de tine la ei, se poate manca si fara efort sau evada pe bancutele din rau, unde a fost amenajata zona de hidroterapie. Acolo a fost locul meu preferat! Pentru copii, poate atractia sunt puii din zona de baby -fish!
A doua zi am ajuns dis-de-dimineata la dragalasa biserica fortificata de la Cincsor, cea pe langa care treceam intotdeauna fara sa facem popas. De data aceasta, am gasit niste nemti care ne-o luasera inainte si aveau cheia si portile erau deschise. Totul parea oprit in timp, justificat si de fapul ca in 2011 comunitatea saseasca a satului era formata din doar 22 de locuitori. Pustiul a facut poze cu nemiluita. Eu am gasit acel ceva special si simplu: o planta curjoasa cucerind zidul in prea multa liniste si asteptand sa fie vazuta. Totul in stilul gotic inconfundabil.
A urmat drumul prin campiile parca numai cu baloti, asa ca nu am putut sa nu ne oprim sa impingem si noi cativa. Invitatia era deschisa!
Pentru ca nu vizitasem Viscri intru-un mod prea obiectiv, am incercat acum. Urmeaza bineinteles cateva poze din sat si cetatea taraneasca saseasca.
Sighisoara, iata ca am revenit! Ne placi iar si iar, fie ca esti insorita sau stam sub stropi de ploaie si asteptam schimbarea in tunelul tau pentru scolarii de altadata. De data aceasta am petrecut noaptea chiar langa zidurile tale, ascultandu-ti si povestea aceasta.
Ne-am grabit prin Sovata, un altfel de Predeal si am innoptat in Targu-Mures care a fost o tare frumoasa supriza cu zona lui centrala de promenada unde parca defileaza pentru tine toate vechile cladiri ale orasului. Am iubit imediat Palatul Culturii si am fost dezamagita de scara pictata, ramasa prea stearsa in timp.
Clujul l-am regasit neschimbat, l-am batut iar cu drag la pas si ne-am bucurat. Ne-am luat ramas bun si de la gradina botanica! Clujul, oras al pasilor multi!
Ce-am facut la castelul Banffy din Bontida, fost Versailles al Transilvaniei? Totul a inceput cu o puzderie de poze, apoi am descoperit unde se tinuse Electric Castle si ne-am jucat cu piesele mari de lemn si istorie. Decorul este inca de epoca, parca te astepti sa apara slujitori si printi calare.
In drum spre Viseul de Sus aproape ne-am impiedicat de bojdeuca lui Cosbuc din fostul sat Hordou, Bistrita Nasaud.
In Viseul de Sus am ramas mai ales pentru plimbarea cu mocanita. Am aflat ca ar fi fost ideal sa ne fi rezervat biletele on-line. Ele costa 75 lei adult si 49 de lei de copil si iti ofera loc intr-unul din cele sase trenuri care pleaca incepand cu ora 9 de dimineata. Noi am ajuns instalati bine intr-un separeu parca pentru noi, calatorind pe ultima cale ferata forestiera autentica pe care mai circula inca locomotive cu abur. Mocanita noastra ne-a dus in sus si in jos pe valea Vaserului, spre marele nostru deliciu.
Nu am o fotografie cu cofetaria unde prajiturile sunt tocmai delicioase in Viseul de Sus, dar locul este usor de gasit. Pasii ti se indreapta in mod natural inspre rasfat de vacanta.
In Sighetul Marmatiei am decoperit de o parte a aleii pietonale o terasa, iar de cealalta Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei, cu mirosul inconfundabil de ceara arsa. A mers bine un gulas dupa! Toate masinile intalnite ne duceau cu gandul la bomboanele MMM!
Sfarsitul zilei a fost "vesel", la Sapanta. Motivele de pe cruci sunt unice si povestile inscriptionate, la fel. Bisericuta este si ea pitoreasca si poti sa pleci de acolo incarcat.
Cum nu putea lipsi un sat autentic maramuresean din periplul nostru, l-am strabatut in lung si in lat pe cel din Sighetul Marmatiei si tare am mai fi ramas pierduti in acel "muzeu". Cateva cadre aici:
Pe lista noastra am adaugat si Baia Mare. In Baia Mare nu am vrut sa ratam programul de la Planetariu, nici muzeul de mineralogie si nici pe cel de istorie. Au fost plimbari si pe la Mogosa-varf din muntii Gutui, si in zona lacului de acumulare Firiza. Turnul lui Stefan era abatut, in ploaie, la fel si bastionul macelarilor si Catedrala Sfanta Treime.
Floarea soarelui ne-a insotit de-a lungul drumului spre Oradea. Deasupra, norisori ca in tablouri bucolice sau pictate de copii mici.
Despre Oradea in sirag de fotografii: fie de prin frumosul centru vechi, fie de prin batrana cetate.
De la Pestera Ursilor (Chiscau), pestera celor 141 de ursi, am ramas cu ochii minunati, dar am si plecat din zona cu o buturuga si un cuier in devenire, gratie unei viitoare opere de artizanat. Daca inchid ochii, cel mai clar revad "sala lumanarilor."
Cetatea Devei ne-a facinat de-a dreptul si ne-a placut amestecul de nou si vechi, incepand de la faptul ca se poate urca acolo cu telecabina. Am gasit aici ferestre spre lume, pericol de vipere, ziduri de acompaniat in sus si in jos, fotografi straini si priceputi, toate sub lumina de apus. Restul orasului avea mai toate cladirile cu luminite colorate, ca de sarbatori de iarna!
Somn la pensiune cu ciubar si apoi spre Castelul Corvinilor din Hundeoara! Podul impresionant, zona verde din preajma castelului, interioarele, toate sunt decor de film!
In miez de zi, cu ultimele resurse ramase, animati de papanasii locali si cam sub amenintare de stropi, am ajuns la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, fosta capitala a Daciei Romane.
Ultima margea din sirag a fost Targu-Jiu. Asa usor am gasit coloana infinitului! Pe cand Poarta Sarutului si Masa Tacerii sunt in parcul central, la mica distanta de coloana. Aceste opere ale sculptorului Brancusi nu mai pot fi atinse de publicul larg si cu siguranta nu te poti aseza la Masa Tacerii! Fiecare dintre ele isi are propriul jandarm.
Acasa, asteptati de cartofi prajiti buni, cei mai buni si de dipladenia cea rosie si prea inflorita! Este fain si acasa!
