Creta in August 23
Am decis sa poposim unde pui harta in cui, adica in Agia Pelagia, ca sa putem porni mai departe in orice directie de pe insula uriasa. Aici, in Agia Pelagia, sunt insa doar doua plaje micute, care abia sustin potopul de turisti.
Cea mai mare insula a Greciei, impartita in cele patru zone: Heraklion, ca sa incepem cu capitala, Lassithi, Rethymnon si Chania. Cea din urma a fost preferata noastra, iar superbissima plaja si laguna Balos a fost chiar ultimul loc vizitat de noi de pe insula. Drumul pana acolo nu este pentru cei cu inima slaba, dar privelistea compenseaza orice efort, inclusiv pe cel al urcusului si coborasului tare anevoios, atat cu masina cat si pe jos, pe trepte.
Este nevoie de un sejur mai lung pentru a te bucura pe indelete de farmecele acestei insule.
Frumoasa capitala merita sa te primeasca ea insasi intr-o excursie de o zi, iar pentru palatul Knossos trebuie rezervata cel putin o jumatate de zi. Noi am savurat apoi o masa in minunata plantatie de maslini de langa, unde au pus grecii cei inspirati un restaurant cu mancare buuuna de lins degetele.
Poze din Heraklion: zona portuara si de prin oras:
Am inchiriat masina pentru a ajunge si pe meleagurile lui Zeus, pe platoul Lassithi, unde ne-a fost drumul doar o salbaticie spre pestera unde se spune ca s-ar fi nascut Zeus.
Chania insasi nu are nevoie decat de ochi care privesc inspre toate si aduna amintiri colorate si vechi, caci acest orasel aduce cu adevarat a un vechi port venetian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu